Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta de utilizare imbunatatita, pentru a-ti afisa continut personalizat si relevant. Cookie-urile ne permit sa avem si statistici anonime de traffic in site, prin Google Analytics. De asemenea, unele pagini pot genera cookie-uri Google sau Facebook pentru a-ti afisa reclame cu serviciile noastre pe alte site-uri.

Afiseaza detalii

Util despre programări

Prima vizită în clinică este întotdeauna reprezentată de o consultație. În funcție de concluziile discuției cu medicul dermatolog și de specificul afecțiunii tratate sau procedurii estetice, consultația poate fi urmată de proceduri medicale în aceeași sesiune sau cu programarea unei ședințe ulterioare.

Pentru a putea asigura cele mai bune condiții de diagnostic și tratament pentru pacienții noștri, clinica Skinovate nu lucrează cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (nu asigurăm servicii compensate, pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie)

Amplasare

p4.png

Str. Georges Bizet nr. 10
Sector 2, București 020269

Vezi harta

Alergia reprezintă o reacție anormală a organismului la una sau mai multe substanțe care, în mod normal, sunt inofensive și bine tolerate de majoritatea persoanelor. Substanțele care provoacă reacțiile alergice sunt denumite alergeni și se regăsesc în alimente, medicamente, praf etc.

i.php?p=MAR00026(1).jpg

Testele alergologice cutanate sunt utilizate pentru a identifica cauza alergiei. În timpul acestora, pielea este expusă acțiunii unor alergeni și sunt observate semnele unei reacții alergice locale. Ele sunt rapide, simple și relativ sigure. Coroborând rezultatele testelor cu istoricul medical al pacientului putem confirma dacă semnele și simptomele pacientului sunt provocate de alergii.

Există trei tipuri de teste cutanate pentru identificarea alergenilor:

  • Test prick (prin înțepătură);
  • Test patch (cu plasturi);
  • Test intradermic (prin injectare).


Testul cutanat Prick

Testarea de tip Prick este cea mai frecvent utilizată, este standardizată, are un grad înalt de sensibilitate și este simplu de realizat. Este un test nedureros, rapid și fără reacții adverse. Aceste teste sunt efectuate, de obicei, pentru a identifica alergiile la polen, mucegai, păr de animale, acarieni din praful de casă, ierburi, buruieni, spori fungici, alimente (ou, făină, soia, nuci, alune, proteine din lapte). 

Testarea presupune dispunerea a mici picături de extracte purificate de alergeni pe fața anterioară a antebrațului la o distanță de aproximativ 3 mm, care sunt ulterior înțepate cu un dispozitiv special numit lanțetă, fără a produce o sângerare. Reacția locală se citește în 15-20 minute și este considerată pozitivă dacă la locul de contact cu alergenul respectiv apare o papulă/pată roșie și pruriginoasă de minim 3 mm.

i.php?p=C0182.00_01_02_16.Still012(1).jp


Testul cutanat Patch

Testarea Patch se realizează rapid, nu este dureroasă și este utilizată în cazul reacțiilor alergice întârziate care au nevoie de câteva zile pentru a se manifesta.

Aceste teste sunt efectuate pentru a identifica substanțele care provoacă dermatita de contact cum ar fi: latex, medicamente, parfumuri, conservanți, metale, rășini, vopsea de păr etc. Există o Baterie Standard Europeană ce cuprinde alergenii care determină cel mai frecvent dermatită de contact în acest areal geografic. Această listă cuprinde: metale, parfumuri, aditivi și conservanți din produse cosmetice, detergenți, produse de curățat, vopsele, coloranți din haine și latex.

Testarea cutanată de tip Patch presupune aplicarea pe piele, de obicei la nivelul toracelui posterior sau pe braț, a unor dispozitive adezive de tipul plasturilor care conțin substanțele posibil incriminate în apariția reacției alergice. Acești plasturi sunt lăsați la nivelul pielii timp de 48 de ore după care sunt îndepărtați. Citirea rezultatelor se face la momentul îndepărtării, la 72 de ore și la 7 zile. Rezultatul este considerat pozitiv dacă zona care corespunde unui anumit alergen devine roșie și tumefiată.

În cele 48 de ore cât plasturii rămân la nivelul pielii este indicat să nu se efectueze efort fizic intens, să se evite baia în cadă, piscina sau sauna.

Testul cutanat intradermic

Acest test presupune injectarea la nivelul antebrațului a unei cantități mici de alergen suspectat a fi implicat în apariția reacției alergice. Se utilizează în special în cazul alergiei la veninul de insecte sau la penicilină. Testul este pozitiv dacă la locul de injectare a alergenului apare o papulă roșie și pruriginoasă.

Când sunt indicate testele cutanate?

Testele cutanate alergologice sunt utilizate pentru a afla cauza unei alergii. Sunt indicate în urmatoarele situații: alergie la polen, alergii alimentare, alergie la penicilină, alergie la înțepătura de albină, dermatită de contact, astm (pentru eventuala componentă alergică) etc.

i.php?p=C0182.00_01_03_23.Still013(1).jp


De unde știu care tip de test mi se potrivește?

Înainte de efectuarea oricărui tip de test se va face o consultație alergologică care presupune discuția cu medicul alergolog si un examen fizic. Medicul va decide în funcție de semnele și simptomele pacientului și de istoricul său medical care tip de test este cel mai potrivit. 

Când nu sunt recomandate testele cutanate?

Există situații în care testele alergologice nu se pot efectua, aceste lucruri se vor discuta cu medicul alergolog în timpul consultației. Aceste situații sunt următoarele:

  • Sunteți în tratament cu medicamente care pot interfera cu rezultatele testelor cum ar fi: antihistaminice sau antidepresive;
  • Dacă există o afecțiune severă a pielii care acoperă suprafețe mari din corp, testele cutanate se pot efectua doar pe piele sănătoasă;
  • Dacă există risc crescut de reacție alergică severă (anafilaxie).

Există reacții adverse ale testelor cutanate?

În urma testelor cutanate alergologice poate să apară la locul de contact cu alergenul o zonă roșie, ușor umflată și pruriginoasă. Dacă apar aceste simptome înseamnă că sunteți alergic la alergenul testat. Această reacție se ameliorează în câteva ore de la sine sau există situații în care medicul alergolog vă poate recomanda un tratament antihistaminic. Foarte rar poate să apară o reacție alergică severă în timpul testelor cutanate. Este important ca aceste teste să fie efectuate de către un medic alergolog într-o unitate medicală care dispune de echipament de urgență.

Programare la consultația de alergologie

Dacă vrei sa afli care sunt factorii care îți provoacă alergii, îți poți face aici o programare la o consultație de alergologie la dr. Sandra Olariu, medic specialist alergolog în cadrul clinicii Skinovate, medic specialist cu competențe extinse în alergologie, alergologie pediatrică, teste alergologice, imunoterapie alergen specifică și dermatologie. 

i.php?p=C0182.00_01_00_12.Still011(1).jp

Important! Pentru orice tratament și pentru orice procedură dermatologică, rezultatele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de sex, vârstă, înălțime, greutate, precum și alte specificități anatomo-fiziologice.