La nivel global, piața produselor cosmetice a fost evaluată la 532,43 miliarde dolari în 2017 și se așteaptă să atingă o valoare de piață de 805,61 miliarde dolari până în 2023, potrivit unui raport realizat de OrbisResearch.com. Pe plan național, câștigurile afacerilor din sectorul producției de cosmetice s-au apropiat de 5 mld. lei în 2019, în vreme ce multe sunt româncele care n-au renunțat la machiaj nici în contextul pandemiei și purtării măștii de protecție.
Încurajăm femeile să recurgă la orice instrument sau artificiu cu care ele se simt confortabil și încrezătoare, însă ce ai spune dacă ar exista o procedură prin care poți obține efectul machiajului pentru termen lung? Anticearcănul, efectul de contouring și creionul de buze dispar seara, la demachiere. Însă acidul hialuronic, atunci când este de bună calitate și în mâna unui profesionist, poate accentua trăsăturile, umple cearcănele, estompa ridurile și încetini procesul de îmbătrânire.
Ce este acidul hialuronic și cum funcționează el?
Din punct de vedere chimic, acidul hialuronic, cunoscut și sub numele de hialuronat sau hialuronan, este o moleculă compusă preponderent din polizaharidă. Acidul hialuronic este produs în mod natural de organism și se găsește în țesutul conjunctiv și în piele. Rolul acidului hialuronic este de a reține apa pentru a-ți menține țesuturile hidratate și protejate de riduri. În termeni simpli, acțiunea acidului hialuronic este uimitoare pentru piele! Un singur gram de acid hialuronic poate susține până la 6 litri de apă.
Ce beneficii are injectarea cu acid hialuronic?
Deși acidul hialuronic este produs în mod natural de organismul uman, odată cu trecerea timpului, acesta dispare sau își pierde din proprietăți și concentrație, estompându-și astfel efectele. Procesul natural de îmbătrânire și expunerea la factori precum radiațiile ultraviolete, fumul de tutun și poluarea pot reduce cantitățile sale în piele. După vârsta de 30 de ani, atât la femei, cât și la bărbați, volumul de acid hialuronic din epidermă se poate diminua cu până la 60%. Aici intervine injectarea cu acid hialuronic. Injecțiile cu acid hialuronic contribuie la un aspect general neted, catifelat și sănătos al pielii. Indiferent de ce tratament cu acid hialuronic este vorba – la nivelul buzelor, pomeților, cearcănelor sau ridurilor – această substanță miraculoasă hidratează semnificativ pielea, având un efect de umplere, contur și strălucire.
Tipuri de tratament cu acid hialuronic
Tratament de mărire a buzelor – Fie că te confrunți cu complexul buzelor subțiri, fie că ți-ai dori să le oferi un plus de contur și definire, acidul hialuronic este cea mai sigură și estetică metodă care îți poate îndeplini dorința. Nedureroasă, rapidă și eficientă, procedura îți va oferi un efect de care te vei bucura între 6 și 12 luni, în funcție de cum reacționează organismul tău.
Tratament de volumizare a pomeților – Uită de paleta de contouring, fondul de ten și timpul pierdut zilnic în oglindă pentru a te machia. Injectarea cu acid hialuronic poate reda o formă armonioasă feței și netezime, elasticitate și fermitate pielii. După intervenție, vei petrece ore în șir în oglindă pentru a admira chipul pe care-l ai, nu pentru a construi chipul pe care ți-l dorești.
Tratament de corecție a cearcănelor – Pielea din zona ochilor este cea mai subțire, ceea ce o face să fie și cea mai sensibilă și mai predispusă la îmbătrânire. La această sensibilitate se adaugă și lipsa odihnei, fumatul, mâncarea nesănătoasă sau factorii de poluare, astfel că pielea din jurul ochilor poate începe să-și piardă strălucirea de la o vârstă foarte fragedă. Injecția cu acid hialuronic pentru corecția cearcănelor nu este dureroasă, pentru că are loc sub anestezie locală. După interventie, pielea din jurul ochilor își va regăsi luminozitatea, elasticitatea si prospețimea. De obicei, rezultatele durează de la 6 luni până la un an.
Tratament pentru conturare facială – Un lifting facial cu acid hialuronic poate oferi un aspect mai plăcut și mai simetric feței, mai tânăr și mai neted. Acest tratament cu acid hialuronic pentru conturare facială accentuează pomeții, oferindu-le un curs fin și definit și articulează liniile feței, conferindu-le mai multă vizibilitate și geometrie.
Factorii care determină îmbătrânirea pielii
Pielea noastră este la fel de individuală ca și noi. Însă deși îmbătrânește diferit în funcție de genetica și stilul nostru de viață, pentru majoritatea dintre noi îmbătrânirea generală a pielii începe să afecteze felul în care arată în jurul vârstei de 30 de ani. În timp, experimentăm o pierdere de volum și de elasticitate. Fermitatea și strălucirea pielii sunt reduse, iar ridurile se adâncesc.
Îmbătrânirea pielii este un proces natural și o mare parte din el este cauzat de factori pe care nu îi putem controla, cum ar fi genetica. Genele noastre controlează în mare măsură momentul apariției modificărilor la nivelul pielii. Procesul natural de îmbătrânire ne afectează pe toți. Cu timpul, cu toții avem linii vizibile pe față, observăm că pielea noastră devine mai subțire și mai uscată și fața noastră își piardă strălucirea tinerească generală. Însă genetica decide pentru fiecare în parte dacă acest moment are loc mai devreme sau mai târziu.
Termenul medical pentru acest tip de îmbătrânire este „îmbătrânire intrinsecă”. Totuși, pe lângă factorii incontrolabili, există și cei în privința cărora putem face schimbări sau pe care îi putem influența. Opțiunile noastre de stil de viață pot face ca pielea noastră să îmbătrânească prematur. Termenul medical pentru acest tip de îmbătrânire este „îmbătrânire extrinsecă”. Anumite alegeri ale stilului de viață (cum ar fi cantitatea de soare la care ne expunem pielea și dieta) pot accelera îmbătrânirea pielii sau pot îmbătrâni prematur pielea. Adoptarea unor acțiuni preventive poate încetini efectele pe care acest tip de îmbătrânire îl are asupra pielii și, totodată, contribui la menținerea aspectului tânăr și radiant pentru mai mult timp.
Moduri de a reduce îmbătrânirea prematură a pielii
Soarele joacă un rol major în îmbătrânirea prematură a pielii. Este esențial să îți protejezi pielea de soare în fiecare zi. Protecția împotriva soarelui nu este valabilă doar în contextul mersului la plajă, ci în fiecare zi în care ieși din casă, pentru că razele soarelui sunt acolo și te pândesc. Asigură-te că porți îmbrăcăminte fabricată din materiale prietenoase pielii, care acoperă cât mai multă suprafață de piele, chiar și vara. Pentru o protecție mai eficientă, caută îmbrăcăminte cu etichetă de factor de protecție ultravioletă. De asemenea, transformă crema cu protecție solară în rutina ta zilnică.
Renunță la bronzat. Deși pielea bronzată este dezirabilă și se potrivește atât de bine cu rochia ta preferată, află că de fiecare dată când te bronzezi, îți îmbătrânești prematur pielea. Acest lucru este valabil atât dacă te bronzezi natural, la soare, cât și artificial, la salon. Ambele modalități de bronzat emit raze UV dăunătoare, care accelerează procesul de îmbătrânire a pielii.
Renunță la fumat și la alcool. Fumatul nu doar accelerează considerabil procesul de îmbătrânire a pielii, determinând apariția ridurilor, uscăciunii și petelor pe ten. De asemenea, este obiceiul nociv răspunzător pentru o serie de probleme de sănătate, care cauzează adesea decesul. La fel de dur este și alcoolul, care deshidratează pielea și o usucă, adăugându-i ani în plus.
Mânâncă sănătos. O dietă sănătoasă și bine echilibrată constă în multe fructe și legume, pește gras, semințe și nucifere, apă din belșug. Multe studii sugerează că alimentația bazată pe fructe și legume proaspete poate ajuta la prevenirea daunelor care duc la îmbătrânirea prematură a pielii. Însă nici nu este nevoie de studii pentru a conștientiza că vitaminele și mineralele din fructe și legume îți alimentează sănătatea tenului, în vreme ce zahărul și alți carbohidrați rafinați accelerează îmbătrânirea acestuia.
Integrează sportul în viața ta. Exercițiile fizice regulate îmbunătățesc circulația sanguină și stimulează sistemul imunitar. La rândul lor, aceste beneficii influențează în mod pozitiv pielea, conferindu-i un aspect mai tânăr. Unde mai pui că sportul are efecte pozitive asupra psihicului și întregului organism, încărcându-te cu energie pozitivă și forță fizică pentru a face orice îți dorești?
Hidratează-ți pielea. Aplică o cremă hidratantă pentru față în fiecare zi. Crema hidratantă menține nivelul optim de umiditate a pielii, oferindu-i un aspect mai tânăr. Pentru a identifica crema potrivită tipului tău de ten, consultă medicul dermatolog. Oricât de multe recenzii pozitive poate primi o cremă, asta nu garantează că este cel mai bun produs pentru necesitățile tale. În urma unui consult amănunțit, medicul îți poate recomanda crema cu textura și proprietățile benefice tenului tău.
Tratează pielea cu blândețe. Fie că este vorba de aplicarea unei creme, curățarea tenului sau aplicarea unui scrub, acționează cu grijă și tandrețe asupra pielii. Iritarea pielii poate lăsa pete permanente pe ten și accelera îmbătrânirea pielii.
Niciodată nu este prea târziu pentru un ten frumos
Poate că ai fumat pentru mulți ani. Poate că încă fumezi. Poate că nu dormi cât trebuie și uneori ești prea obosită să te demachiezi. Poate că ai deja semne de îmbătrânire prematură și crezi că nu se mai poate face nimic. Niciodată nu este prea târziu pentru a-ți da șansa să fii fericită și mulțumită. Este adevărat că unele schimbări nu se produc peste noapte. Și totuși…mâine poate vei fuma mai puține țigări. Poate vei înlocui dulciurile pline de zahăr rafinat cu ciocolata neagră sau deserturi pe bază de fructe. Poate vei prioritiza somnul în detrimentul oricărei sarcini care pare că nu mai poate aștepta. Indiferent de ritmul tău, vrem să știi că cel mai important este să fii bine cu tine. Frumusețea nu înseamnă perfecțiune, ci confort, încredere în tine, autenticitate.
Dacă îți dorești să apelezi la tratamente cu acid hialuronic, specialiștii Skinovate ar fi onorați să îți intensifice această senzație de încredere și bunăstare. Contactează-ne pentru un consult și permite-ne să te conectăm cu adevărata ta stare. Și până atunci, nu uita: tu ești deja frumoasă, noi doar accentuăm acea frumusețe.
Vezi aici gama completă de proceduri estetice prin injectare cu acid hialuronic și programează-te la o consultație estetică la Skinovate pentru a vedea care dintre ele ți se potrivește.
Important! Pentru orice tratament și pentru orice procedură dermatologică, rezultatele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de sex, vârstă, înălțime, greutate, precum și alte specificități anatomo-fiziologice.
- Despre estetică
- Pachete promotionale
- Tratament facial cu laser
- Totul despre toxina botulinica
- Riduri: cauze si tratament
- Intrebari frecvente despre epilare
- 9 lucruri despre acidul hialuronic
- De ce apar ridurile si cum le previi
- Cearcăne: sfaturi eficiente pentru prevenirea lor
- Epilarea laser in zona inghinala
- Bine de stiut - epilarea definitiva
- Tratamentele faciale personalizate
- Beneficiile medicale ale epilarii definitive
- Mezoterapia de la A la Z
- Liftingul Facial
- Îngrijirea tenului
- Toxina botulinica riduri
- Epilare acasa vs clinica
- Peeling pentru pete pigmentare
- Liftingul pometilor
- Despre marirea buzelor
- Despre Dermapen
- Pregătire epilare definitivă
- Acid hialuronic vs toxina
- Tratamente cu acid hialuronic
- Mituri despre epilare
- Epilare laser vs IPL
- Acidul hialuronic
- Epilarea definitivă
- Bolile de piele
- Alergologie