Util despre programări
Prima vizită în clinică este întotdeauna reprezentată de o consultație. În funcție de concluziile discuției cu medicul dermatolog și de specificul afecțiunii tratate sau procedurii estetice, consultația poate fi urmată de proceduri medicale în aceeași sesiune sau cu programarea unei ședințe ulterioare.
Pentru a putea asigura cele mai bune condiții de diagnostic și tratament pentru pacienții noștri, clinica Skinovate nu lucrează cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (nu asigurăm servicii compensate, pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie)
Programări
031.005.0022 | |
Amplasare
Str. Georges Bizet nr. 10 | |
Vezi harta |
La Skinovate, avem grijă de pielea ta, punând la dispoziție cele mai inovatoare tratamente de rejuvenare. Printre acestea, Juvederm Volite se distinge prin eficiența sa remarcabilă. Acest tratament injectabil, bazat pe acid hialuronic, duce la bio-remodelarea pielii, estompând ridurile fine și conferind un aspect întinerit și radiant tenului tău. Dacă îți dorești un ten cu aspect mai proaspăt și mai ferm, te invităm să descoperi beneficiile tratamentului cu Juvederm Volite la Skinovate.
- Ce este bioremodelarea
- Când se recomandă Juvederm Volite?
- Cum decurge procedura de bioremodelare cu acid hialuronic?
- Beneficiile tratamentului Juvederm Volite
- De ce Skinovate pentru ameliorarea ridurilor cu acid hialuronic?
- Întrebări frecvente
Despre bioremodelare
Juvederm Volite este un tratament injectabil inovativ, bazat pe acid hialuronic care, după injectare, duce la bio-remodelarea pielii. Acționează prin 2 efecte:
- creșterea cantității de colagen din piele prin stimularea formării de colagen și elastină și prin contracția și densificarea fibrelor de colagen și elastină prezente.
- hidratarea pielii, deoarece este un acid hialuronic cu o capacitate mare de legare a apei.
Este un tip de acid hialuronic care nu creează volum sau nu umple ca alte tipuri de filler, ci stimulează structurile propriei pieli să creeze o textură mai bine definită, mai estetică.
După doar un tratament, Juvederm Volite crește vizibil calitatea texturii pielii prin ștergerea ridurilor fine, îmbunătățirea imperfecțiunilor (pori dilatați, cicatrici), reducerea laxității, creșterea hidratării pielii. Efectul general este de piele mai tânără, mai fermă, mai fină, mai luminoasă. Rezultatele după injectare încep să se vadă la 4-6 săptămâni, continuă să se îmbunătățească până la 3 luni și se mențin între 8-12 luni.
Poate fi folosit singur sau în combinație cu alte tratamente (injectabile, microneedling, lasere).
Când se recomandă Juvederm Volite?
Volite este recomandat când vrem să îmbunătățim:
- aspect obosit, tern
- pierderea tonusului și elasticității
- riduri și linii fine
- microimperfecțiuni (cicatrici, pori dilatați)
- piele sensibilă, uscată
Cum decurge procedura de bioremodelare cu acid hialuronic?
Pasul 1 - Consultația
Skinovate pune pe primul loc sănătatea și siguranța pacienților. În timpul consultației inițiale, vom face un istoric medical amănunțit și o evaluarea a problemelor pe care le doriți tratate pentru a ne asigura că tratamentul de bioremodelare este tratamentul optim pentru dumneavoastră. Prima consultație este o ocazie excelentă pentru a pune întrebări legate de procedură.
- Stabilirea problemelor pielii și ce obiective aveți
- Verificarea eventualelor contraindicații și probleme de sănătate
- Stabilirea planului de tratament personalizat
Pasul 2 - Injectarea
Tratamentul presupune injectarea multiplă de cantități mici de Juvederm Volite cu ajutorul unui ac fin, la nivelul zonei tratate. În general, pentru un tratament cât mai eficient, se recomandă: 2 ml per zonă (față, gât, decolteu, fața dorsală a mâinilor).
Deoarece injectarea poate fi însoțită de disconfort, cu 30 minute înainte de procedura de mezoterapie se aplică cremă anestezică, se șterge cu antiseptic zona, se injectează cu ace fine sau canule, se aplică gheață pentru a se evita apariția vânătăilor sau umflării zonei. La sfârșit se aplică o mască calmantă și hidratantă timp de 10-15 minute și, opțional, machiaj mineral.
- Tratamentul se efectuează într-un mediu calm și plăcut
- Tratament rapid, ședința durează aproximativ 60 minute
- Disconfort absent/minim în timpul procedurii
Pasul 3 - După tratament
După procedura de mezoterapie de rejuvenare pot exista mici puncte de injectare, zone localizate superficiale de umflare care se resorb în 24-48 ore. Această perioadă de revenire poate fi mai lungă în zona din jurul ochilor.
Rezultatele încep să fie vizibile după 4 săptămâni, continuând să se îmbunătățească până la 3 luni. După 9-12 luni este necesar să se repete tratamentul pentru a menține aceleași rezultate.
- Recuperare rapidă
- Este necesară o singură ședință
- Pielea are un aspect mai tânăr, mai estetic timp de 9-12 luni
Beneficiile tratamentului Juvederm Volite
- Spre deosebire de alte tratamente asemănătoare, necesită doar o ședință de tratament
- Cu același tratament ameliorăm concomitent mai multe probleme ale pielii (laxitate, riduri fine, microimperfecțiuni)
- Poate fi folosit pentru orice fototip cutanat
- Poate fi folosit și în sezonul cald (nu este contraindicată expunerea la soare înainte și după procedura de mezoterapie)
- Poate fi folosit pe zone dificile: gât, decolteu, zona periorală, perioculară, fața dorsală a mâinilor
- Are un profil de siguranță excelent
- Nu necesită repetare frecventă, efectele se mențin între 9-12 luni
De ce Skinovate pentru ameliorarea ridurilor cu acid hialuronic?
- Creăm un plan personalizat în funcție de problemele tratate
- Acordăm atenție deosebită ca procedura să fie cât mai lipsită de disconfort
- Ne asigurăm că atât imediat după procedură, cât și pentru îngrijirea acasă, dispuneți de recomandări pentru o recuperare cât mai rapidă și rezultate cât mai bune
Întrebări frecvente despre tratamentul Juvederm Volite
Cât timp durează tratamentul Juvederm Volite?
În total, tratamentul durează aproximativ o oră: 20-30 minute alocate aplicării cremei anestezice și 20-30 minute pentru procedura de injectare propriu-zisă. Timpul poate crește dacă se injectează mai multe zone.
Este dureroasă procedura?
Se aplică cremă anestezică și gheață cu 30 minute înainte de procedură pentru a nu simți disconfort sau durere.
Cine efectuează tratamentul?
Tratamentele injectabile sunt proceduri medicale și pot fi efectuate doar de către medici dermatologi sau plasticieni specializați în estetică.
Care sunt recomandările înainte de tratament?
Nu consumați alcool, AINS (paracetamol, ibuprofen) înainte de tratament. Informați medicul de toate medicamentele pe care le luați: tratamentul nu poate fi efectuat în timpul unui tratament cu antibiotice sau anticoagulante.
Care sunt recomandările post-procedură?
Evitați consumul de alcool și AINS (paracetamol, ibuprofen), efortul fizic prelungit timp de 48 ore. Nu aplicați machiaj obișnuit timp de 12 ore.
Important! Pentru orice tratament și pentru orice procedură dermatologică, rezultatele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de sex, vârstă, înălțime, greutate, precum și alte specificități anatomo-fiziologice.