Util despre programări
Prima vizită în clinică este întotdeauna reprezentată de o consultație. În funcție de concluziile discuției cu medicul dermatolog și de specificul afecțiunii tratate sau procedurii estetice, consultația poate fi urmată de proceduri medicale în aceeași sesiune sau cu programarea unei ședințe ulterioare.
Pentru a putea asigura cele mai bune condiții de diagnostic și tratament pentru pacienții noștri, clinica Skinovate nu lucrează cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (nu asigurăm servicii compensate, pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie)
Programări
031.005.0022 | |
Amplasare
Str. Georges Bizet nr. 10 | |
Vezi harta |
Cu liftingul non-chirurgical cu acid hialuronic, poți obține rezultate uimitoare fără durere sau timp de recuperare. Lasă-ne să îți arătăm cât de ușor poți obține un aspect revitalizat al tenului. Apelează acum la Skinovate!
Pe măsură ce îmbătrânim, pielea devine din ce în ce mai puțin responsivă, pierzându-și treptat din volum, fermitate și elasticitate. Liftingul non-chirurgical lichid este o soluție integrată, completă, care dă timpul înapoi și îi redă pielii calitățile inițiale.
Liftingul lichid sau liftingul în 8 puncte se referă la o combinație de fillere cu acid hialuronic și toxină botulinică prin care se restabilesc volumele corecte și estetice ale feței, se elimină ridurile și se îmbunătățesc trăsăturile feței.
Această procedură non-invazivă este o soluție non-chirurgicală pentru a obține un aspect mai tânăr, mai definit, mai natural, fără dezavantajele și reacțiile adverse asociate cu liftingul chirurgical.
Atât fillerele cu acid hialuronic, cât și toxina botulinică sunt tratamente injectabile, care se administrează în 8 puncte-cheie pentru a obține maximum de rezultate. Zonele unde se injectează sunt, de obicei:
- Șanțurile nazogeniene
- Liniile marionette (colțurile gurii)
- Pomeții (definiție și lifting)
- Șanțurile lacrimale (cearcănele)
- Linia mandibulară
Care sunt indicațiile liftingului lichid?
- Ridurile și liniile cauzate de pierderea de volum
- Șanțurile nazogeniene
- Laxitatea pe linia mandibulară
- Cearcănele
- Ridurile perioculare
- Ridurile intersprâncenare (de încruntare)
- Ridurile de la frunte (de mirare)
Cum se efectuează procedura de lifting lichid?
Pasul 1: Consultația
Skinovate pune pe primul loc sănătatea și siguranța pacienților. În timpul consultației inițiale, vom face un istoric medical amănunțit și vom avea o discuție amplă despre obiectivele dumneavoastră, pentru a stabili modalitatea cea mai bună de a ajunge la rezultatele dorite. Prima consultație este o ocazie excelentă pentru a pune întrebări legate de procedură.
- Discuție amănunțită despre obiectivele dumneavoastră
- Verificarea eventualelor contraindicații și probleme de sănătate
- Stabilirea planului de tratament personalizat
Pasul 2: În timpul tratamentului
Înainte de a începe procedura, se aplică o cremă anestezică care să ne asigure că disconfortul injectării este absent/minim. Apoi, cu ajutorul unui ac fin sau canulă (ac bont, atraumatic) se administrează fillerele la nivelul zonelor selectate. Cantitatea, tipul ales și modalitatea de administrare a fillerelor alese variază mult în funcție de intensitatea efectului pe care dorim să-l realizăm. După procedură se realizează un masaj ușor pentru a realiza o distribuție cât mai uniformă a fillerelor și se aplică gheață pentru a reduce eventuala umflare a zonei.
- Mediu calm și confortabil
- Disconfort absent/minim
- Plan de tratament personalizat în funcție de obiectivele dumneavoastră
Pasul 3: După tratament
După procedura de corectare cu lifting lichid, zona tratată poate fi sensibilă și ușor umflată timp de câteva zile. Aplicarea de gheață imediat după procedură ajută la diminuarea acestor reacții adverse. Imediat după tratament vă puteți întoarce la activitățile zilnice.
- Perioadă de recuperare absentă/minimă
- Efectul este imediat
- Efectul se menține o perioadă îndelungată (12-18 luni)
De ce Skinovate pentru lifting facial non-chirurgical?
- Procedura va fi efectuată de un medic dermatolog cu experiență, care are abilitatea de îmbina expertiza științifică cu nevoile și așteptările fiecărui pacient
- Folosim cele mai bune și sigure fillere disponibile
- Pentru a obține rezultate cât mai naturale, se folosesc tehnici de injectare și fillere personalizate
- Ne asigurăm că disconfortul injectării este absent/minim și folosim tehnici multiple pentru anestezie (cremă anestezică, gheață, anestezie injectabilă, filler cu anestezic)
Întrebări frecvente despre liftingul facial:
Cât vor dura rezultatele?
Rezultatele durează, în medie, 12-18 luni.
Câte tratamente de lifting facial sunt necesare?
Liftingul lichid necesită o singură ședință. Veți vedea rezultatele imediat după procedură.
Liftingul lichid este o procedură dureroasă?
Nu, disconfortul este absent/minim, deoarece folosim diferite tehnici pentru a nu resimți durerea (cremă anestezică, anestezie injectabilă, filler cu anestezic).
Care sunt recomandările pre-procedură în cazul liftingului facial non-chirurgical?
Nu consumați alcool, AINS (paracetamol, ibuprofen) înainte de tratament. Informați medicul despre toate medicamentele pe care le luați: procedura nu poate fi efectuată în timpul unui tratament cu antibiotice sau anticoagulante.
Care sunt recomandările post-procedură în cazul liftingului facial non-chirurgical?
În primele 12 ore, nu aplicăți machiaj obișnuit. În primele 48 de ore, evitați consumul de alcool și AINS (paracetamol, ibuprofen) și efortul fizic prelungit. Tot în primele două zile, consumați cât mai multe lichide - preferabil 1,5-2 litri de apă/zi.
Important! Pentru orice tratament și pentru orice procedură dermatologică, rezultatele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de sex, vârstă, înălțime, greutate, precum și alte specificități anatomo-fiziologice.