Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta de utilizare imbunatatita, pentru a-ti afisa continut personalizat si relevant. Cookie-urile ne permit sa avem si statistici anonime de traffic in site, prin Google Analytics. De asemenea, unele pagini pot genera cookie-uri Google sau Facebook pentru a-ti afisa reclame cu serviciile noastre pe alte site-uri.

Afiseaza detalii


i.php?p=blog-botox-pentru-riduri.jpg


În termeni științifici, toxina botulinică este o neurotoxină de origine bacteriană, fiind un produs fabricat din toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. Toxina botulinică este un neuromodulator care acționează direct asupra neuronilor motori pentru a reduce activitatea musculară.

Toxina botulinica a fost utilizată pentru tratamente non-cosmetice începând cu sfârșitul anilor '80, în 2002 fiind aprobat pentru uz cosmetic de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente. În termeni de "what`s in it for me", toxina botulinica este tratamentul de estompare a ridurilor.

Rândurile următoare își propun să te familiarizeze cu toxina botulinica și efectele sale în ceea ce privește ridurile și semnele îmbătrânirii. Expresia feței reflectă momente, oameni, întâmplări, experiențe – un întreg proces al persoanei care ești astăzi și tocmai de aceea este important să accepți și să îmbrățisezi acest proces. Însă nu este nimic greșit în a-ți dori un ten mai proaspăt și mai radiant, cu atât mai mult cu cât cosmetica medicală permite acest lucru.


Toxina botulinică întârzie dezvoltarea permanentă a ridurilor 


Mecanismul injectabilului este esențial pentru înțelegerea modului în care toxina botulinica poate fi utilizat preventiv. Toxina botulinică acționează blocând semnalele de la nervi, care transmit mușchilor să se contracte. Mușchiul injectat nu se mai contractă, ceea ce face ca ridurile să se relaxeze și să se estompeze. Acest lucru face ca injectarea cu toxină botulinică să fie ideală pentru ridurile care provin din contracția mușchilor, adică cele dintre sprâncene, liniile orizontale pe frunte și cele din jurul ochilor, cunoscute și sub denumirea de talpa gâștei.

Prin inhibarea mișcării acestor mușchi și antrenarea feței pentru a le evita, tratamentele cosmetice cu toxina botulinică pot fi un instrument util pentru prevenirea formării acestor riduri în viitor, atunci când sunt începute timpuriu. Deoarece ridurile rezultă din mișcarea repetitivă a pielii, apelarea din timp la injectări cu toxina botulinică poate împiedica dezvoltarea lor, dar poate ameliora ridurile chiar și după ce și-au făcut apariția. 

Majoritatea dermatologilor sunt precauți în identificarea vârstei specifice la care pacienții să înceapă un tratament pentru riduri cu toxina botulinică pentru o eficacitate maximă, pentru că momentul potrivit poate varia foarte mult de la o persoană la alta. Oamenii îți folosesc mușchii expresiei faciale foarte diferit. În vreme ce unii își folosesc fruntea în mod constant și vor avea riduri până la vârsta de 20 de ani, alții rareori își folosesc fruntea și s-ar putea să nu aibă deloc riduri chiar și la vârsta de 40 de ani. Genetica și sănătatea generală a pielii au, de asemenea, un rol important. Dacă adormi adesea fără să îndepărtezi machiajul de pe ten, te expui la soare, fumezi sau nu bei suficientă apă, regândește-ți prioritățile! Stilul de viață influențează major calitatea pielii, astfel că obiceiurile nesănătoase provoacă riduri sau le adâncește pe cele existente. Totuși, o medie a vârstei la care este indicat tratamentul cu toxina botulinică este în jurul vârstei de 30 de ani.


Toxina botulinică tratează semnele îmbătrânirii mai ușor și mai eficient


Maturitatea, viziunea asupra lucrurilor, calitatea oamenilor din jur și experiențele sunt aspectele atrăgătoare care vin odată cu înaintarea în vârstă, însă semnele fizice ale îmbătrânirii nu sunt la fel de…entuziasmante, să zicem. Din fericire, tratamentul cu toxina botulinică remediază ușor, eficient și rapid problema. Procesul este surprinzător de rapid: în vreme ce consultația inițială durează 30 de minute, injecțiile necesită între 5 și 10 minute. Rezultatele nu se văd imediat, pentru că este nevoie de timp pentru ca toxina botulinică să se absoarbă și să relaxeze mușchiul. Diferențe se vor observa în câteva zile și rezultatele vor atinge potențialul maxim în aproximativ 10 până la 14 zile. Corpul metabolizează încet produsul, ceea ce înseamnă că efectele obținute durează de la 4 până la 6 luni. Pentru a menține rezultatele tratamentului și pentru a vedea cât mai multe beneficii în ceea ce privește prevenirea sau corectarea ridurilor, este recomandată injectarea cu toxina botulinică de trei ori pe an, sau aproximativ la fiecare patru luni. 

Este important să reții că tratamentul cu toxina botulinică nu poate ajuta toate tipurile de riduri. Liniile cauzate de daunele provocate de soare și gravitație, cunoscute și sub denumirea de riduri statice, nu se vor îmbunătăți cu toxina botulinică. Însă treimea superioară a feței – fruntea, zona dintre sprâncene și din apropierea ochilor – poate beneficia cel mai mult de injectarea preventivă cu toxina botulinică.

Când vine vorba de injectabile, poate fi greu să știi de unde să începi. Dacă ești în căutarea unui stimul cosmetic neinvaziv, o vizită rapidă la medic este cea mai bună decizie. În vreme ce injectabilele cu toxină botulinică vizează ridurile de pe frunte, zona sprâncenelor și pe cele „talpa gâștei”, injectabilele cu acid hialuronic ridică pomeții, corectează forma bărbiei și a liniei maxilarului, conferă volum buzelor subțiri. Pe scurt, toxina botulinică relaxează mușchii și aplatizează ridurile, în timp ce acidul hialuronic adaugă volum și plinătate anumitor zone ale feței. În funcție de problemă și dorințe, tratamentele cu toxină botulinică și acid hialuronic pot fi administrate separat sau împreună. 


Poți vedea aici mai multe detalii despre procedura de injectare de toxină botulinică și să îți faci aici programare la o primă discuție cu dna dr. Anca Pavelescu despre cele mai potrivite soluții dermato-estetice pentru tenul tău. 


09-07-2021